Asta-i o cărticică subţire,
citită de cei foarte mici
prin jumulire
iar, la vremea potrivită,
de cei măricei si-la-bi-si-tă.
O cărticiă pentru părinţi
bunici şi nepoţi,
adică o jucărie
cu care se pot juca toţi
şi fiecare-n alt fel
după câtă copilărie are-n el.
O carte de turtă dulce,
beteală şi soare
despre cum creşti tu mare.
Uite c-ai şi trecut peste prag,
uite că fără de veste
ai şi intrat în Poveste.
-------------------------
Poveste
Când erai tu foarte mică,
Gălbenuş pulsând sub coajă,
Când întreaga ta făptură
era jumătate vrajă,
când beai aerul cu mine,
când visai în visul meu
când vedeai lumina lumii
pe care-o vedeam doar eu...
Ei, dar e-o Poveste lungă
despre Dor şi Duioşie,
e o stranie Poveste
despre Aripi-care-cresc,
pe care, când vei fi mare,
poate-odată şi odată
tot am să ţi-o povestesc.
---
Cale lungă de-o poveste
Cum se vede lumea, oare,
din pătucul dumitale?
E-un ocean până-n tavan,
pân` la usă e un an,
iar pân` la fereastră este
cale lungă de-o poveste.
---
Lumea-Gu
E bolnav de gungurită
gâtişorul dumitale?
Fată mică, bulgăraş
cu mânuţe-aripioare!
Dacă vrei lăptic spui gu,
dacă nu vrei, nu spui nu,
spui tot gu, dacă ţi-e somn
gu-gu-gu dacă ţi-e frică.
Pare-mi-se Gu se cheamă
toată lumea ta pitică.
Cum se spune-n limba ta
"fată-boabă-de-mărgea"?
Gu, desigur, ce-ntrebare,
răspund ochii dumitale!
---
Fetiţa-Gu
- Cine e fetiţa Gu?
- E-o fetiţă cum eşti tu.
- Ce mai nume şi-a găsit!
- Nu e nume,-i gângurit!
- Nu-nţeleg, cum vine-adica?
- Vine, că e foarte mică
şi pe limba dumneaei
spui ce vrei şi ce nu vrei
cu o singură silabă
care plânge, râde,-ntreabă.
- Gâtul ei nu are-n el,
bine-ascuns, un porumbel?
- Are. Însă într-o zi,
mai încolo, ia aminte,
o să zboare. Şi, în loc,
o să vină să se-aşeze
un stol mare
de cuvinte.
---
Ce să-ţi dau să nu mai plângi?
Ce să-ţi dau să nu mai plângi?
Doi arici
cu ţepii mici,
Doi pisoi
cu labe moi,
sau un strop de lapte dulce
lacrimile să se culce?
- Vreau trei stele bine coapte,
ca să le mănânc la noapte!
---
....
Prima zăpadă
Ochii tăi vorbesc întruna
şi sprâncenele-amandouă
se uimesc de tot ce văd:
dacă-i soare, dacă plouă.
Sus în braţe! Să-ţi arăt
pe fereastră, peste case
prima haină de omăt.
Pomii toţi au glugă albă
casele căciuli de puf
Lungi eşarfe de ninsoare
se tot leagănă-n văzduh.
Dintre ierni, aceasta-i altfel.
Ninge cum n-a nins vreodată!
Cerul e un sac de-argint
cu beteală parfumată.
Ştii de ce, frunte mirată?
Ochi uimiţi, voi ştiţi de ce,
ninge altfel, mai frumos,
mai ca-n vis, ca niciodată?
Şi răspunsul vine simplu
după cum vine şi rima:
pentru tine, fată mică
iarna asta este prima.
---
Prima baie
Clip! Întâi un picioruş.
Clip! mânuţe şi bărbie.
Apa ca de catifea,
care mângâie, îmbie.
Uite-un strop pe nasul cârn.
Pe urechi, doi stropi perechi.
Pe obraji, două petale
sau sunt lacrime mai vechi?
Nu cumva prin apă-şi plimbă
Moşul Ene barba lui?
Apa e acum un cuib, rotitor şi albăstrui.
Înc-un pic şi am să-ţi fac
plăpumiţă ca de spumă,
trasă până spre năsuc
din beteală şi clăbuc.
Şi, dac-ai să fii cuminte,
am să-ţi fac de-aci-nainte
o scufiţă şi-un halat
din clăbuc mai parfumat!
---
(va continua :) )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu