Dacă plângi vin trei Pitici
din beteală şi arnici
şi te ceartă că nu vrei
să vorbeşti puţin cu ei
şi te ciup dacă scânceşti
în loc să asculţi poveşti.
Dacă râzi vin şapte Flori
care s-au trezit în zori
drept la tine-n ochişori.
Primii dinţişori
Un surâs, un snop de raze.
Alt surâs, covor de rouă.
Zâmbet clinchet de mărgele
printre mâinile-amândouă.
Iar peste aceste daruri
zilnice, un alt cadou:
o fărâmă de lumină
cât un bob cu luciu nou.
Martie, surâs cu muguri.
Dar nu muguri ca oricare
pentru somnul unei flori.
Muguri cu miros de lapte
pentru doi albi dinţişori.
Degeţele-acadele
Crezi că-s zece acadele
cele zece degeţele?
Ce le tot înghiţi de zor
cu tulpină şi cotor?
Uite cum s-au supărat
şi stau triste-n pumnii mici,
pumnişori ca doi arici
daţi prin zahar vanilat!
După cum vezi, cel mai tare
plânge degetul cel mare:
- Nu credeam că-s de mâncare
aşa crud şi fără sare!
Miau şi Gu
O Pisică-pui e-un ghem
care vine dacă chem,
e un bulgăr de ninsoare
cu codiţă şi picioare,
cu pernuţe şi cu gheare.
Bea lăptic cum bei şi tu
însă zice "miau" nu "gu".
Chiar dacă e foarte mică
nu s-a pomenit vreodată
o Pisică-pui peltică.
Ţara copilăriei
Patru anişori - sprâncene
ochişori umbriţi de gene,
şi guriţa conturată
cu un strat de ciocolată.
Degeţele curioase
gata ca să tot descoase
lucrurile de prin casă.
Ţop în pat şi zdup sub masă,
nicio clipă de răgaz.
Nu umbla la aragaz,
portocala nu-ţi mai place?
Lasă prizele în pace!
Nu cu pixul pe pereţi.
Vai, tu faci cât cinci băieţi!
Patru anişori zburdalnici
au nevoie de trei paznici
ca să-nveţe să se poarte
tocmai cum scrie la carte,
ocarte de oameni mari
care nu mai vor să ştie
cum era pe când trăiau
în Ţara Copilărie.
Căpşuna cu pistrui
O căpşună cu pistrui
şi cu fes micuţ verzui
se plângea că de la soare
toţi pistruii-i cresc mai tare.
Şi că are mult necaz
că-i prea roşie-n obraz
şi pân să răsară luna,
se tot văicărea întruna:
- Of şi vai, fir-ar să fie,
de ce n-am, precum ciuperca,
pe căpşor o pălărie?
Întrebări
- Cât trăiesc gâzele?
- Gâzele trăiesc
o seară
o vară
şi, uneori,
un evantai de culori.
Cât curcubeul, bunăoară,
atât cât să bucure
Privirea noastră uimită.
Un minut.
Sau nici atât,
o clipită.
- Dar ţestoasele
cât trăiesc oare?
- Oho, ele trăiesc vreo trei-patru sute de ani.
Cât cinci rânduri
de bunici norocoşi
cu strănepoţei
cuminţi şi frumoşi.
- Dar cuvintele dintr-o poezie?
- Ele trăiesc uneori
preţ de o carte,
alteori preţ de o veşnicie.
R şi L schimbă cuvinte
Calul are coamă albă
carul merge unde vreţi,
valu-i un volan al mării,
varu-i strai pentru pereţi,
racul are cleştişori,
lacul are peştişori,
un tablou e-nchis de-o ramă,
tăietura-i de la lamă.
Dacă iei bine aminte
R şi L schimbă cuvinte.
Doar la dumneata în gulă
este o halababulă.
Ieri, azi, mâine
- Mâine
vom merge împreună să cumpărăm o pâine.
- Nu o să mergem
ieri?
- Ieri a trecut.
Deci nu vom pleca ieri nicăieri.
- Dar e adevărat că mâine am văzut
un căţeluş
cu blăniţă tărcată?
- Nici pomeneală!
Mâine n-a mai fost pănă acum
niciodată.
Bucăţi bucăţele
Cine spunea că nu sunt
şi pentru fetiţe
jocuri cu şuruburi,
maşinuţe şi piuliţe?
Mie îmi place să mă joc
cu toate lucrurile
şi, mai ales cu acele,
pe care le pot desface
bucăţi-bucăţele.
La jocul ăsta mă ajută
şi tata
care ştie locul fiecărei bucăţi
pe de rost
şi se joacă şi el
un cea şi mai bine
până le face
la fel cum au fost.
